Simona Halep, susținută de organizatorii de la Roland Garros. Cum au glumit cei de la WTA pe seama tricoului cu Hagi purtat de româncă

Redactor:
Andrei Pal
Simona Halep, susținută de organizatorii de la Roland Garros. Cum au glumit cei de la WTA pe seama tricoului cu Hagi purtat de româncă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a ajuns la Paris și a efectuat deja primul antrenament pentru turneul de Grand Slam de la Roland Garros. Românca a primit deja un mesaj de susținere din partea organizatorilor turneului.

Organizatorii turneului de la Franța au publicat un clip video cu primul antrenament al Simonei la Roland Garros, alături de antrenorul Daniel Dobre, la care au atașat mesajul: „Bine ai revenit! Campioana en-titre Simona Halep este în formă bună pe Chatrier”.

De asemenea, Simona a venit îmbrăcată cu un tricou al celor de la FC Viitorul, inscripționat cu numele Hagi. Nu a fost foarte clar dacă este un tricou care să facă referire la Ianis Hagi sau la Gheorghe Hagi,  pentru că amândoi au apelat la numărul 10. Având în vedere că tricoul e de la FC Viitorul, putem spune că Halep a îmbrăcat tricoul lui Hagi Jr. Cei de la WTA au glumit și au scris pe Twitter: „Avem următorul jucător al celor de la FC Viitorul aici?”

Simona Halep e cotată cu prima șansă la câștigarea Roland Garros în 2019. Românca vrea cu orice preț să ajungă în a patra finală de la Paris și să devină campioană pentru al doilea an consecutiv. Simona Halep și-a făcut debutul la Roland Garros în 2010, însă prima amprentă serioasă și-a lăsat-o patru ani mai târziu, când a ajuns până în marea finală cu Maria Șarapova. Românca a pierdut atunci ultimul act, după un meci plin de suspans, având câteva șanse bune de a încheia cu un mare triumf. În 2014, Simona a susținut și prima finală de Grand Slam a carierei.  După două ediții în care nu a prins vârful de formă, Halep a ajuns în 2017 din nou în finală. De această dată, cu Jelena Ostapenko. Românca a început fabulos, cu 6-4, 3-0, dar adversara a avut o răbufnire cum rar se vede la acest nivel și a întors soarta finalei.
 
Toate meciurile de la Roland Garros 2019 vor fi difuzate, în România, de Eurosport. Ediția din 2019 începe duminică, 26 mai.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×